Active Drive Assist
Articol Trucks-Bus despre Mercedes
Noul model Actros lansat de către Mercedes-Benz Trucks include noul sistem Active Drive Assist. Acest sistem reprezintă încă un moment cheie în construcția camioanelor, deoarece permite pentru prima dată într-un camion de serie o conducere parțial automatizată în toate regimurile de viteză.
Sistemul Active Drive Assist sprijină șoferul în mod activ la dirijarea longitudinală și transversală a autovehiculului, poate frâna și accelera singur camionul și îl poate păstra pe banda de rulare prin mișcări active de direcționare. Oricum, șoferul rămâne responsabil în totalitate pentru comportamentul autovehiculului și trebuie să adapteze tot timpul stilul de conducere la situația din trafic.
„Sistemul reprezintă un sprijin prețios în cele mai variate situații: în cazul traficului intens Active Drive Assist ajută la păstrarea în permanență a distanței corecte față de autovehiculul din față, fără a crea totodată spațiu inutil“, explică Westphal – șofer profesionist.
„În timpul curselor lungi și monotone, acesta preia, cumva, funcția de copilot, care supraveghează continuu și uneori face mici corecții din timp. În ambuteiaje Active Drive Assist este, de asemenea, un ajutor comod prin funcția stop-and-go. Per total, sistemul îmi preia o parte din sarcini. Ce-i drept, trebuie să țin în continuare totul sub control, dar după nouă ore la volan nu mai sunt nici pe departe atât de obosit cu sistemul Active Drive Assist precum eram înainte fără acesta.“
Sistemul Active Drive Assist poate fi, ce-i drept, dezactivat de către șofer, dar este întotdeauna activat imediat ce șoferul activează pilotul automat și stabilește o viteză. Atunci când camera video a sistemului a detectat marcaje ale benzilor de rulare pe ambele părți ale carosabilului, sistemul Active Drive Assist începe să ajute șoferul în mod activ la dirijarea longitudinală și transversală a camionului. Acest fapt este afișat în display-ul central al Multimedia Cockpit printr-un mic simbol albastru al volanului și marcaje albastre ale benzilor de rulare.
Prin intermediul volanului multifuncțional al noului model Actros se poate regla, în mai multe faze, poziția camionului pe banda de rulare: Pe suprafața de comandă din stânga volanului sunt plasate în cerc șase butoane, între altele pentru controlul pilotului automat. În mijlocul acestor butoane se află un touch control pad, care este esențial pentru operarea sistemului Active Drive Assist: În funcție de direcția în care dorește șoferul să mute camionul pe banda de rulare, el glisează pe touch control pad orizontal la stânga sau la dreapta și confirmă informațiile introduse. De asemenea șoferul poate stabili aici și distanța față de autovehiculul din față. În acest scop el glisează pe verticală în sus sau în jos.
O senzație complet nouă la condus
Dacă șoferul a programat astfel sistemul Active Drive Assist iar camionul se apropie prea mult de mașina din față, aceasta va fi reprezentată pe display-ul central printr-o imagine stilizată a autovehiculului. Sistemul Active Drive Assist frânează atunci în mod autonom camionul. Imediat ce există iarăși o distanță suficientă, sistemul accelerează din nou autovehiculul automat până la viteza stabilită de pilotul automat.
Același rol activ este preluat de sistem și în cazul ghidării pe banda de rulare: Atunci când camionul este aproape de a părăsi banda de rulare, sistemul Active Drive Assist redirecționează autovehiculul și îl păstrează în banda de rulare curentă. Un alt plus pentru siguranță: Dacă sistemul Active Drive Assist este dezactivat de către șofer, se păstrează ghidarea activă pe banda de rulare.
Pentru aceasta, Active Drive Assist utilizează servodirecția dublă cu suport electro-hidraulic. Aceasta crește la nevoie cuplul de bracare „La început a trebuit să mă obișnuiesc cu acest sistem“, admite Tom Westphal. „Este deja o schimbare clară a senzației de conducere atunci când intervine sistemul Active Drive Assist. Dar încrederea se formează repede deoarece corecțiile au întotdeauna sens și servesc siguranței. Acest fapt se remarcă în mod pozitiv în special în traficul interurban. Pur și simplu ai mai puțin stres.“ Și Active Drive Assist este un sistem care sprijină eficient șoferii în special pe autostrăzi și drumuri expres. Un sistem pentru conducerea parțial automatizată cu o paletă atât de bogată există în prezent doar la noul model Actros. Mercedes‑Benz Trucks a subliniat astfel încă o dată că reprezintă vârful de lance al tehnologiei.
Toate sistemele de asistență din noul model Actros funcționează în strânsă coordonare unele cu celelalte. Astfel, Active Drive Assist utilizează tehnologia perfecționată a sistemelor radar și al camerelor video pentru detectarea traficului din față și a marcajelor benzilor de rulare a sistemului, de asemenea noul, acum disponibil în echiparea standard pentru toate modelele Actros, Active Brake Assist 5. Și Active Drive Assist reacționează întotdeauna în concordanță cu cerințele Predictive Powertrain Control pentru a deplasa camionul cu cât mai mare economie de combustibil posibil.
Active Brake Assist 5 – acum disponibil în echiparea standard
Cea de-a cincea generație a sistemului este disponibilă ca echipare standard și asistă șoferul prin inițierea, în anumite condiții, a unei frânări totale în cazul obiectelor staționare și mobile, precum și, în anumite situații, până la o viteză a autovehiculului de 50 km/h, a unei frânări parțiale sau totale în cazul pietonilor care se deplasează, reducând astfel sau evitând în totalitate accidentele.
Avantajele sistemului
- Dotările de siguranță standard cuprinzătoare includ asistentul activ la frânare, asistentul pentru menținerea stabilității, asistentul pentru menținerea benzii, asistentul pentru menținerea atenției și iluminarea Follow-me-Home
- Active Drive Assist pentru un confort sporit la drum și o eficiență ridicată
- Asistentul pentru menținerea distanței cu funcție Stop and go, Active Brake Assist 5, asistentul la viraje, asistentul pentru semne de circulație, frâna electronică de parcare, asistentul de stabilitate a remorcii
- MirrorCam pentru vizibilitate îmbunătățită și mai multă siguranță
- Siguranță suplimentară datorită fazei scurte/lungi/luminii suplimentare în viraje, luminii de rulare pe timp de zi cu LED, lămpilor spate cu LED
Faruri Bi-Xenon, lumină suplimentară în viraje, far de ceață