Evoluția comunicării, o prioriate a acestui an
Dacă autocamioanele specializate pentru transportul materialelor de construcții au fost ani de zile “Cenușăreasa” distribuitorilor din România, din cauza procentului foarte mic din totalul vânzărilor anuale de vehicule noi, situația s-a schimbat. Primele semne au apărut anul trecut, când cererea de camioane de construcții noi a crescut, în paralel cu plafonarea numărului de vehicule destinate transportului comercial pe distanțe medii și lungi.
Un element important, dar care a fost trecut cu vederea de majoritatea marilor importatori din România, a fost dat de creșterea cererii de camioane specializate, în special pentru curățenie și întreținere stradală.
Cei care au acordat atenție piețelor de nișă au câștigat
Unii importatori au pornit chiar de acum trei ani asaltul asupra acestor piețe, în general ignorate cu bună știință, investind sume importante de bani în campanii de marketing bine țintite, și nu generale, așa cum se obișnuiește. Cu această ocazie, s-a dovedit că piața din România, care în mod comod era considerată ca fiind atipică din punctul de vedere al publicității, fiind preferate formule bătute în cuie de ani de zile de către majoritatea importatorilor, ce presupuneau un efort minim, a evoluat într-o direcție pe care aceștia nu au anticipat-o.
Articolele de specialitate, țintite pe anumite configurații de mașini, precum și drive-testele profesioniste sunt preferatele cititorilor, adică exact ce este mai greu de făcut și presupune investiții mari inițiale.
Trecerea de la simple traduceri din engleză a materialelor oferite de producător la realizarea unor articole originale, de sinteză, ce presupun și o bună cunoașterea a tehnologiilor încorporate într-un camion, precum și utilizarea unor drive-testeri care au capacitatea de a aduce plus valoare prin propriile observații va duce la profesionalizarea revistelor de profil din România, o cale deschisă de mulți ani în Vestul Europei. Dar, bineînțeles, toate acestea presupun investiții, și se pare că și în acest sector de activitate păstrarea profitului între anumite marje primează, în defavoarea calității. Oricum se prefigurează un al doilea semestru al anului 2020 extrem de interesant. Cei care nu vor evolua, cu siguranță se vor pierde în mulțime.